DNA: Bănicioiu, urmărit penal pentru trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuată

Fostul ministru Nicolae Bănicioiu este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuată, fiind instituite sechestru asigurător asupra unor bunuri imobile şi poprire pe conturi al căror titular este, scrie NEWS.ro. „Ca urmare a îndeplinirii cerinţelor legale şi constituţionale referitoare la efectuarea urmăririi penale faţă de persoane care au deţinut […]

Continue Reading

ALDE Cluj a fuzionat prin absorție cu Pro România Cluj

  Liderii PRO România Cluj și ALDE Cluj își anunță alegătorii că, în urma fuziunii dintre cele două partide, toți candidații lor de la aceste alegeri intră sub umbrela PRO România, iar un nou statut va fi aprobat la Congresul ce se va desfășura online înainte de campania electorală. De altfel, listele de candidați pentru […]

Continue Reading

Bogdan Olteanu, fost președinte al Camerei Deputaților, condamnat la 5 ani de închisoare

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu a fost condamnat definitiv, joi, de Curtea de Apel Bucureşti, la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, într-un dosar în care este acuzat că a primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, scrie AGERPRES. Iniţial, […]

Continue Reading

Prima ședință a noului Consiliul Local. Boc: „revin cu rugămintea către clujeni de a respecta măsurile de protecție”

Astăzi a avut loc prima ședință a noului Consiliul Local. În cadrul ei s-a discutat mult despre cifrele pandemiei la Cluj. Primarul Emil Boc a făcut un apel public clujenilor să respecte măsurile anti Covid19. „Elefantul este în oraș. Bătălia se duce în spitale, dar responsabilitatea este și a noastră. Capacitatea sistemului medical e limitată. […]

Continue Reading

Mătușan, singurul mandat de consilier local nevalidat

Noul Consiliul Local Cluj-Napoca și-a intrat ”în pâine” cu excepția unui singur consilier local, pesedistul Vladimir Mătușan, avocat de profesie. Mătușan a fost consilier județean timp de 4 ani, 2016-2020. Reamintim că PSD Cluj a obținut la alegerile locale doi consilieri local, Valentin Cuibus și Anca Ciubăncan, ultimul președintele organizației municipale al PSD Cluj-Napoca. Cuibus […]

Continue Reading

VIDEO. Orban, la Paris: ”Am semnat o nouă foaie de parcurs, ambițioasă

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, la Paris, că a semnat alături de omologul său francez, Jean Castex, o nouă foaie de parcurs în ceea ce priveşte Parteneriatul strategic dintre cele două ţări, ”cu o structură actualizată, ambiţioasă”.   Orban se află într-o vizită oficială în Franţa. „Este o vizită extrem de importantă într-un an […]

Continue Reading

Ciolacu despre masa de la Sărata Monteoru: A fost o greşeală, recunosc; cu toţii am achitat amenzile

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că a greşit atunci când nu a respectat măsurile de distanţare în timp ce lua masa la Sărata Monteoru, că a plătit amendă, dar că „a greşi este omeneşte”, conform Agerpres „Eu am ieşit cu familia la Sărata Monteoru să mănânc, cu fiul meu, cu nepotul, cu viitoarea […]

Continue Reading

FOTO. S-a constituit noul Consiliul Județean. Aceeași conducere ca în mandatul trecut

Ceremonia publică de constituire a Consiliului Județean Cluj, ea avut loc astăzi, evenimentul desfășurându-se la sediul forului administrativ județean, într-un cadru restrâns determinat de contextul epidemiologic. Au fost, astfel, prezenți, președintele Consiliului Județean Cluj ales în urma procesului electoral din 27 septembrie 2020, domnul Alin Tișe, primarul municipiului Cluj-Napoca, domnul Emil Boc, prefectul județului Cluj, […]

Continue Reading

CIOT și-a dat demisia din PSD

Clujeanca Gabriela Ciot, fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, a demisionat din PSD. Fost purtător de cuvânt al organizației județene la locale, aceasta și-a exprimat dezamăgirea față de modul în care s-au întocmit listele de candidați pentru Parlament, informează Servus Cluj. Ciot a sperat la un loc eligibil pe listele la Parlament.. “Demisionez […]

Continue Reading

Status quo. Tarcea și Olah viceprimari. Boc a izolat USRPLUS în Consiliul Local

Noii viceprimari ai Clujului sunt…tot cei din mandatul trecut. Economistul Dan Tarcea, PNL și avocatul Olah Emeșe, UDMR. Așa au ales ieri noii consilierii locali. Dominația PNL-UDMR e totală în Consiliul Local. USRPLUS, cu cei 5 consilieri și pesediștii cu cei doi ar trebui să reprezinte opoziția. Va fi foarte greu pentru că majoritatea liberalo-udemeristă […]

Continue Reading