Boc: „Vom avea un culoar de mobilitate urbană pentru pietoni și biciclete pe malul Someșului de la Gilău la Apahida”

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat într-o intervenție telefonică la un post de radio local că orașul va trece la un nivel următor de dezvoltare prin realizrea trenului metropolitan, culoarul de mobilitate urbană pentru pietoni și biciclete pe malul Someșului de la Gilău la Apahida, Centura Metropolitană, precum și culoarul de mobilitate urbană de pe strada Câmpul Pâinii, pe linia ferată, care va duce la decongestionarea traficului și dezvoltarea zonei de nord a Clujului.

„Important e că acum avem trenul metropolitan, pe o distanță de 50 km în prima etapă și pe o distanță de 100 km într-o etapă ulterioară, de la Huedin la Dej, acum de la Nădășel la Bonțida,
care va dezvolta foarte mult acest culor de mobilitate pe cale ferată, va duce investiții și va contribui la extinderea disciplinată și ordonată a Clujului în aria metropolitană.

Așa cum am spus, trecem la nivelul următor de dezvoltare, prin corelarea dezvoltării cu Apahida, Baciu, Florești, Gilău, Gârbău, Jucu sau Bonțida. Cel puțin în aria aceasta avem un prim element de dezvoltare și am decis cu primarii din zonă să ne corelăm planurile urbanistice generale, astfel încât pe malul Someșului să avem un culoar de mobilitate pietonală și velo de la Gilău până la Apahida.

Pur și simplu să creem o alternativă și să folosim malurile Someșului și asta în seamă că toți cei din comunele limitrofe trebuie să își includă în PUG, așa cum și Cluj-Napoca deja a făcut, iar noi deja avem proiecte în derulare.

Am pornit proiectul de mobilitate de la Câmpul Pâinii, paralel cu calea ferată, un drum de 21 de metri, până la gară, un culoar de mobilitat alternativ, care va decongestiona traficul din zonă și să permită dezvoltarea economică a părții de nord a orașului”, a declarat Emil Boc la un post de radio local.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *