11 aprilie 2021
Grigore Fati, primar: „Bugetul comunei Apahida în 2021 va fi de 50.5 milioane de lei, iar 50.1% vor merge pe investiții”

Grigore Fati, primar: „Bugetul comunei Apahida în 2021 va fi de 50.5 milioane de lei, iar 50.1% vor merge pe investiții”

Primarul Apahidei, Grigore Fati, a declarat cât va fi bugetul comunei în 2021 va fi de 50.5 milioane de lei, similar cu cel de anul trecut, iar jumătate din acastă sumă va merge la investiții.

„Am ajuns la 50.5 milioane de lei bugetul comunei Apahida pe 2021, adică la nivelul celui de anul trecut. Putem spune dacă ne raportăm la bugetul de anul trecut
că nu am fost afectați pentru că ne așteptam să avem undeva la 52-53 de milioane de lei anul acesta prognozat, dar după toate calculele pe care le-am făcut nu vom reuși să
ajungem la acea cifră.

Suntem la un buget de 50.5 milioane de lei, cu un excedent de 5.25 milioane de lei pe care îl vom cheltui acum și pe alte direcții, strict pe partea de investiții.

Din acest buget de 50.5 milioane de lei, 28.6 milioane sunt din venituri propri, am primit de asemenea 14.2 milioane de lei cote defalcate din impozitul pe venit care se repartizează
după cum știți din impozitul pe salarii și 4.6 milioane sume defalcate din TVA. 50.1% din acest buget total va fi utilizat pe investiții.

Eu am ținut ca undeva la 60% să mergem pe investiții și restul pe funcționare, fiind constrânși acum de această limitare a bugetului vom avea 50.1% pe investiții și restul pe funcționare.

La funcționare trebuie să înțeleagă că nu înseamnă numai salarii, iluminat public, există și alte cheltuieli materiale, cum ar fi achiziția de piatră, amenajarea spațiilor verzi, plus și alte exemple”, a declarat primarul Grigore Fati la Ziua Live.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *