Ciolacu, reacție după revocarea lui Vlad Voiculescu: „Prea târziu pentru mulți români care și-au pierdut viața sau și-au distrus sănătatea”

Politica nationala

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că revocarea lui Vlad Voiculescu a venit mult prea târziu pentru mulți români care și-au pierdut viața sau și-au distrus sănătatea, susține liderul PSD Marcel Ciolacu, ca reacție la decizia premierului, pe Facebook.

„Sunt 4 luni în care au ars spitale, în care morții de COVID au fost batjocoriți, în care bolnavii în stare gravă au fost evacuați din spital în miez de noapte, în care pacienții au murit cu zile din cauza avariilor de la instalațiile cu oxigen.

4 luni în care Iohannis a tăcut, iar Cîțu și întreaga Coaliție a Austerității au protejat acest ministru catastrofă!

PNL, USR+ și UDMR să nu îndrăznească să mai pună astfel calamități în fruntea Sănătății, precum Voiculescu sau Tătaru. E timpul să pună un profesionist care știe ce trebuie făcut în această criză sanitară!”, scrie Ciolacu pe pagina sa oficiala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *