Fostul ofițer SRI, Lucian Mate, ales vicepreședinte USR-PLUS Cluj-Napoca, exclus din partid

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Fostul ofiţer SRI, clujeanul Lucian Mate, recent ales în Biroul Local al filialei USR PLUS Cluj-Napoca în urma alegerilor din 26 iunie, a fost exclus din partid în urma sedinței Biroului Politic Național al USR-PLUS.

Vicepreşedintele USR PLUS Cluj-Napoca a lucrat timp de şapte ani în SRI, între 2009 şi 2016, şi s-a înscris în PLUS încă de la început.

Mate a vorbit intr-un înterviu acordat Adevărul extrem de relaxat despre perioada petrecută în Serviciul Secret şi precizează că a fost foarte transparent cu colegii de partid în legătură cu acest aspect al carierei sale.

Excluderea a fost anunțată de activistul clujean Szakats Istvan prin intermediul grupului de Facebook „Clujul Civic”, pe care acesta îl administrează sub nickname-ul Mathias Rex.

Lucian Mate, proaspăt ales vicepreședinte USRPlus la Cluj și fost ofițer SRI a fost dat afară din partid.

La ședința de ieri, Biroul Național USRPLUS a reîntărit prevederea statutară conform căreia nu poate fi membru foști sau actual lucrători sau colaboratori ai serviciilor secrete.

Având în vedere că a ales să nu demisioneze singur, azi s-a luat decizia de excludere a domnului Mate.

Încă odată, cred că ar fi greșit să îi dăm hate domnului Mate – dară omul a fost pe față tot timpul. Și înțeleg și prințipul „cine a făcut să desfacă”.

Pentru mine focusul e USRPlus. Au făcut ce trebuie. Respect. Înțeleg că nu i-a fost ușor, și mai ales nu-i VA FI ușor – că din partea mirelui Plus mai sunt o grămadă cu ochii albaștri și unii din oamenii ăia o să se irite de amu.

Dar cu atât mai mult. Decizia, și acțiunea care i-a urmat, a fost cea care trăbă. Bravo, oameni. Azi v-am pus o bulinuță roz lângă nume”, a scris Szakats.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *