Negocierile PNL – PSD. Cîţu: „E bizar să vorbim azi de măsurile pe care le-am contracarat din programul lui Dragnea”

Politica nationala

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, duminică dimineaţă, că în negocierile cu PSD nu ar exista un blocaj, ci există doar divergenţe privitoare la modul în care cele două partide înţeleg să administreze economia. Totodată, Cîţu a subliniat că programul de guvernare propus de social-democraţi conţine taxe şi reforme existente în programul de guvernare al lui Liviu Dragnea, şi cu care el nu este de acord.

„Nu este un blocaj. Sunt încă aceste divergenţe referitoare la modul în care noi vedem să administrăm o economie. Am arătat în ultimii ani de zile că se poate să ai şi venituri bugetare mai mari fără să creşti taxe şi să ai o redistribuţie pe care o face piaţa. Noi aşa credem că fără intervenţia statului se pot redistribui resursele în economie în mod echitabil şi eficient. De partea cealaltă însă, se doreşte intervenţia statului, aşa se crede că se poate redistribui avuţia.

Am spus şi ieri, este bizar să vorbim astăzi de măsurile pe care le-am contracarat din programul lui Dragnea: taxa de solidaritate, impozitul pe venit global. Sunt mai multe acolo. M-am uitat şi am revăzut programul acela: cam tot ce era acolo este în acest program. Mi se pare bizar, la doi ani după ce am arătat că acel program a fost prost, că nu l-au implementat deşi aveau o majoritate, sper să nu vină cu naţionalizarea filonului 2 de pensii”, a afirmat Florin Cîţu.

Premierul interimar a adăugat că ar fi culmea ca măsurile de guvernare respective să fie implementate astăzi după ce, cu doi ani în urmă, liberalii le-au contracarat.

„Le-am atacat atunci, ar fi culmea să le introducem astăzi. Nu pentru că există o barieră ideologică, ci pentru că nu funcţionează. […] Nu ne opunem măsurilor, dar vrem ca toate aceste măsuri să fie bazate pe criteriile economiei de piaţă”, a reiterat liderul PNL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *