Ce spune Rafila despre când se va renunța la măștile de protecție în școli

Sanatate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a afirmat că, eliminarea măștilor de protecție în școli ar fi „o măsură grăbită atâta timp cât avem transmitere comunitară” a virusului.

Rafila a spus, despre ridicarea obigativităţii purtării măştii de protecţie în şcoli, că „putem să facem lucrul acesta, nu numai cu elevii, ci şi cu alte categorii de persoane, în momentul în care transmiterea comunitară dispare”. Ministrul a subliniat că încă există circa 10.000 de cazuri noi care se înregistrează zilnic, ceea ce înseamnă că virusul circulă.

„Putem să facem lucrul acesta, nu numai cu elevii, ci şi cu alte categorii de persoane, în momentul în care transmiterea comunitară dispare. Discutăm încă de circa 10.000 de cazuri noi care se înregistrează zilnic şi asta înseamnă că există circulaţie şi e bine să avem o conduită responsabilă”, a spus Rafila.

Ministrul a precizat că s-a dovedit că menținerea şcolilor deschise a fost o măsură corectă.

„Numărul de copii care au ajuns să fie internaţi în spital este redus, de asemenea numărul de copii internaţi la secţiile de terapie intensivă. Asta demonstrează că menţinerea şcolilor deschise a fost o măsură corectă şi ultilizarea măştii în interior a fost de asemenea o măsură corectă şi o vom menţine în mod evident până în momentul în care transmiterea aceasta comunitară se reduce foarte mult”, a mai spus Rafila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.