Consiliul Județean a demarat lucrări de întreținere pe drumul județean DJ 763 Doda Pilii – Ic Ponor – limită cu județul Bihor

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Sanatate

Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere pe drumul județean DJ 763 Doda Pilii – Ic Ponor – limită cu județul Bihor.

Acestea vizează sectorul de drum în lungime de aproape 4 kilometri  cuprins între pozițiile kilometrice 35+375 și 39+060.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean ClujDesfășurăm, concomitent, lucrări pe mai multe drumuri județene, astfel încât circulația rutieră să se realizeze în condiții normale și de siguranță, la nivelul întregului județ. Ne propunem, astfel, să menținem drumurile județene în cele mai bune condiții, chiar dacă natura și vremea se dovedesc uneori potrivnice, mai ales în zona de munte.

Necesitatea executării acestor lucrări de întreținere a fost determinată de alunecările de teren de pe versanți și de viiturile înregistrate la sfârșitul anului trecut.

Urmează a fi derulate, astfel, operațiuni constând în înlăturarea criblurii de pe carosabil, degajarea pământului și a materialului pietros rezultat în urma alunecărilor de teren de pe versanți și a viiturilor, desfundarea și curățarea șanțurilor, rigolelor și a podețelor, decolmatarea camerelor de cădere, asigurarea esteticii rutiere prin tăierea lăstărișului și a vegetației din zona drumului, înlocuirea de parapete deteriorate.

Lucrările sunt finanțate din bugetul Consiliului Județean.

Reamintim, în acest context, faptul că sectorul de drum Doda Pilii – Ic Ponor, situat pe raza județului Cluj, a fost asfaltat până la limita judeţului, în cadrul unor lucrări de modernizare şi reabilitare derulate de Consiliul Judeţean Cluj.  Sectorul de drum Ic Ponor – Padiş, rămas neasfaltat, nu se situează pe raza judeţului Cluj şi, deci, nu face parte din reţeaua de drumuri administrată de Consiliul Judeţean Cluj.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *