Aurelia Cristea (PSD): “Vă chem să rămânem uniți. E cel mai de preț lucru pe care îl putem face acum”

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Aurelia Cristea, candidată PSD la Primăria Cluj,  a obținut un scor aproape de trei ori mai mic decât a obținut partidul în Consiliul Local.

Ea a transmis un mesaj pentru alegătorii ei dar și pentru clujeni în care accentuează ideea că electoratul clujean a transmis clar semnalul că vrea mai multă transparență și performanță de la  administrația locală.

“Am simțit că, în această perioadă, am format împreună o comunitate care depășește bariere ideologice, de vârstă sau de statut social. Iar dincolo de procente și de calcule politice, acest lucru e de neprețuit! Vǎ felicit si vǎ mulțumesc pentru participarea numeroasǎ la vot, este modul prin care consolidǎm democrația. Rezultatele din Cluj-Napoca arată un lucru clar: faptul că oamenii își doresc mult mai mult de la administrația publică locală. Și sunt cu totul îndreptățiți să aibă aceste așteptări, pentru că direcția în care merge Clujul a conturat o prăpastie a inegalităților care, neînchisă la timp, ne va răni pe toți. Există o lecție a acestor alegeri: înainte de orice, clujenii trebuie ascultați. Și nu doar o dată la patru ani. Și nu doar de formă. E o cerință de bun-simț, e o solicitare pentru mai multă democrație, mai multă ascultare, mai multe soluții care să aibă în vedere părerea lor. Este ceea ce cred și eu, sunt lucruri pentru care am luptat și știu cât de greu se obțin.

Tocmai de aceea, vă chem să rămânem uniți. E cel mai de preț lucru pe care îl putem face acum. Aceste alegeri pun o bază solidă pentru viitorul social-democrației clujene, o fundație de la care sunt convinsă că vom crește. Nu în ultimul rând, felicitări câștigătorilor! Victoria lor vine odată cu așteptări foarte mari din partea oamenilor. Nu voi ezita să sprijin proiectele care sunt cu adevărat înspre binele clujenilor”, a transmis aceasta.

Clasament la primărie:

 Emil Boc (PNL)-42,55% (51.615 de voturi)

Independentul Sabin Ioan Sărmaș – 29,37% (35.633 de voturi)

Olah Emese (UDMR) – 9,42% (11.429 voturi)

Viorel Băltărețu (USR) -5,83% (7.078 voturi)

Aurelia Cristea 4,57% (5.539 voturi)

Pentru Consiliul Local:

PNL – 32,43% (39.009 voturi)

USR (ADU) – 18,3% (22.016 voturi)

UDMR – 14,3% (17.200 voturi)

PSD – 11,09% (13.342 voturi)

AUR – 8,75% (10.527 voturi)

REPER – 8,05% (9.683 voturi)

Datele finale încă nu au fost comunicate.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *