Cum a reacționat Dorin Lojigan, primarul din Câmpia Turzii, la ancheta in rem a DNA

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Primarul Dorin Lojigan, liberal din PNL Cluj, a reacționat după declanșarea anchetei DNA de marți, 30 iulie. 

O serie de precizări, despre perchezițiile DNA. 

Am citit și eu titlurile alarmante din presă și informațiile prezentate în cadrul articolelor și vreau să aduc unele precizări și clarificări:

Reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție au efectuat, într-adevăr, astăzi, o serie de cercetări la Câmpia Turzii. Procurorii au vrut să verifice dacă s-au comis posibile fapte de corupție în instituție.

Am cooperat cu aceștia și le-am pus la dispoziție toate documentele solicitate.

La finalul cercetării, nu au fost identificate și ridicate bunuri sau înscrisuri care să fie relevante în această cauză. Ceea ce vreau ca toată lumea să ştie este că această cercetare penală s-a referit LA FAPTĂ, nu la persoană, adică o cercetare in-rem. Prima dată, procurorii vor să afle dacă a existat FAPTA. 

Toată situația a fost generată de tentativă vădită de denigrare pe care AUR Câmpia Turzii a dus-o în campania electorală. Aceasta a avut scopul clar de a mă defăima atât în ochii colegilor, cât și a cetățenilor.

Voi sta la dispoziția organelor de cercetare ori de câte ori consideră că este necesar.”, a transmis Dorin Lojigan, primarul municipiului Câmpia Turzii. 

 

Cutremur în PNL Cluj! Lojigan, primarul din Câmpia Turzii, vizat de o anchetă DNA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *