Proiectul Metroului clujean suscită în continuare polemici, discuții, reacții din cele mai diverse. Ultima reacție aparține fostului deputat USR, Viorel Băltărețu, unul din deputații activi clujeni din legislatura trecută.
El solicită suspendarea șantierului și a proiectului până când se va găsi finanțare pentru Metrou și concentrarea forțelor pe finalizarea Centurii Metropolitane.
„Viorel, pune-te în locul meu…”
Asta mi-au spus, nu o dată, oameni de decizie de la București, când mergeam să susțin proiectele Clujului:
„Dacă ai avea 2,5 miliarde de euro, i-ai da pentru metroul Clujului sau i-ai investi în autostrăzi care să treacă Carpații? În A1, pe Valea Oltului – legătura Munteniei cu Transilvania? Sau în A8 – autostrada care unește Moldova cu Transilvania? Unde e mai mare utilitatea pentru România întreagă?”
Și, oricât de mult mi-aș dori ca metroul din Cluj să primească acești bani, n-am găsit un argument convingător care să răstoarne această logică. Pentru că vorbim de priorități naționale, nu doar locale.
Să revenim la realitatea din iulie 2025:
Condiția clară din contractul de finanțare prin PNRR era: 50% progres fizic la metrou până la 31 decembrie 2024.
Nu s-a întâmplat. Nu s-au construit stațiile. Proiectul tehnic e încă incomplet.
Rezultatul? Am pierdut cele 300 de milioane de euro din PNRR.
În loc să recunoască această realitate, Emil Boc preferă să inventeze un „dușman imaginar”, cum bine remarca Asociația Pro Infrastructură, și să dea vina pe alții.
PR în loc de soluții.
Se vehiculează „alternative”:
Programul Operațional de Transporturi (POT) – deja supracontractat de trei ori. Deci nu!
Certificate verzi – fără alocare clară pentru Cluj, cu o competiție uriașă la nivel național. Mici șanse, mai ales în contextul politic actual.
În acest context, trebuie spus și ceva extrem de important:
Centura metropolitană Cluj chiar este prinsă în POT și are șanse reale să fie finanțată. Dar trebuie gestionată cu seriozitate. Iar când mă uit la cum sunt administrate marile proiecte în Cluj, trebuie să recunosc că am emoții. Nu ne putem permite să pierdem și acești bani din cauza unei slabe coordonări.
Adevărul? Nu există, în acest moment, nicio sursă concretă și garantată de finanțare pentru metrou. Iar timpul și banii se scurg în gol.
Și ne apropiem rapid de cel mai prost scenariu:
un șantier blocat, utilaje în pământ, penalități contractuale și costuri explodate.
Soluția pe care o propun – realistă, asumată, rațională:
1. Suspendarea contractului, cât încă mai putem controla situația.
2. Punerea în conservare a șantierului, în condiții de siguranță și cu costuri previzibile.
3. Reluarea lucrărilor doar când avem finanțare reală, nu promisiuni goale – fie peste 3 ani, fie peste 10.
Mai bine o pauză onestă, decât o cursă oarbă spre eșec și pierderi și mai mari.
Concluzie:
Clujul are nevoie de proiecte mari – dar și de decizii lucide și asumate.
Nu de iluzii. Și cu atât mai puțin de „dușmani imaginari”.
E timpul să spunem adevărul și să acționăm cu cap.
