PNL Cluj: Parlamentarii PSD-ALDE Cluj, complici la oficializarea de către Guvernul României a jafului bugetului Municipiului Cluj-Napoca

Comunicate POLITIC/ADMINISTRAȚIE

Parlamentarii PSD-ALDE Cluj, complici la oficializarea de către Guvernul României a jafului bugetului Municipiului Cluj-Napoca prin direcţionarea a 28 de milioane de Euro către bugetul statului, se arată întrun comunicat remis presei de PNL Cluj.

„Luni, 18 decembrie, majoritatea PSD-ALDE a respins în plen amendamentul PNL prin care 100% din impozitivul pe venit era prevăzut să revină autorităților locale. Scopul iniţiativei a fost de a compensa pierderile majore generate de artificiile fiscale ale Guvernului PSD-ALDE, în dauna comunităților locale. Începând de anul viitor, statul obține aceeași bani de la cetățeni, dar sumele nu vor mai fi direcţionate spre comunitățile locale, ci spre bugetul central al statului.

Principalele comunități afectate sunt exact cele în care au fost dezvoltate locuri de muncă în zona privată, inclusiv Municipiul Cluj-Napoca unde peste 28 de milioane de Euro din bugetul local, echivalentul costurilor de construcţie a unei Săli Polivalente, vor fi confiscaţi legal, astfel încât Guvernul PSD-ALDE să aibă bani suficienţi pentru ajutoare sociale şi pentru pomeni electorale.

Domnilor parlamentari ai PSD-ALDE Cluj, Horia Nasra, Cristina Burciu, Cornel Itu, Vasile Ilea şi Steluţa Cătăniciu, să vă fie ruşine pentru că ieri, în plenul Parlamentului României, nu aţi susţinut interesele comunităţilor locale şi, implicit interesele clujenilor. Oare cu ce curaj vă veţi uita în ochii primarilor, inclusiv a celor din partidele dumneavoastră, la care le-aţi cerut sprijinul în campania electorală ştiind că aţi fost complici la acest dezastru generat bugetelor locale? Cum veţi mai merge pe străzile Clujului când ştiţi că sunteţi vinovaţi de văduvirea municipalităţii de 28 de milioane de Euro, bani care asigurau investiţiile şi bunăstarea clujenilor?

Nu sunteţi altceva decât o ruşine pentru judeţul Cluj iar alături de întreaga majoritate PSD-ALDE din Parlament, sunteţi o ruşine pentru România şi pentru românii care, în urmă cu 1 an, v-au acordat votul de încredere în speranţa că veţi dezvolta ţara. În schimb, preferaţi să o afundaţi în sărăcie şi subdezvoltare. Nu sunteţi demni de statutul pe care îl aveţi, cu atât mai puţin de salariile pe care le încasaţi din banii contribuabililor!”, se arată în comunicatul liberalilor clujeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *