ALEGERI LOCALE 2020: Emanuel Ungureanu: „Vă aștept la vot într-un număr impresionant la Cluj, putem face istorie”

POLITIC/ADMINISTRAȚIE

Candidatul USR-PLUS la Primăria Cluj-Napoca, Emanuel Ungureanu, a votat în această dimineață la ora 10, la Liceul Teologic Baptist Emanuel din Gruia. Acesta a declarat că a votat pentru un oraș cu adevărat european și pentru un trai decent peste tot în Cluj.

„A ieșit soarele astăzi a Cluj, sunt optimist alături de colegii mei. Vom avea un număr important de clujeni care înțeleg că viața noastră poate fi frumoasă și în cartiere nu numai în centru, spitale noi, un trafic mai decent. Să avem un oraș comparabil cu cele din Cehia, Polonia sau Ungaria.

Puțin nu este de ajuns, vrem mai mult, vrem mai repede, vrem mai bine. Astăzi am venit cu speranța, am apăsat ștampila cu încredere, că părinții și copii, oamenii în vârstă din Cluj, cei cu probleme de sănătate, vor avea un Cluj european cu adevărat un ritm de creștere care să se vadă din Valea Fânețelor până în Mărăști, Mănăștur, Dâmbu Rotund, Iris, Someșeni, Sopor, să avem un trai decent peste tot. Vă astept la vot în număr foarte mare, aduceți înca 10-20-30 de oameni, să fim mulți ca să contăm.

Astăzi puterea este în mâinile voastre, dragi clujeni și dragi români, indiferent unde votați, aveți posibilitatea să faceți istorie. Cu măsuri de protecție, cu mască, cu dezinfectare, cu distanțare fizică, putem vota în siguranță. Vă aștept la vot într-un număr impresionant la Cluj, putem face istorie”, a declarat Ungureanu la ieșirea de la urne.

1 thought on “ALEGERI LOCALE 2020: Emanuel Ungureanu: „Vă aștept la vot într-un număr impresionant la Cluj, putem face istorie”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *