Mai multe obiective turistice din Cluj vor fi promovate pe fonduri din PNRR

POLITIC/ADMINISTRAȚIE

Trei dintre obiectivele turistice propuse de Consiliul Județean Cluj au fost incluse de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în lista rutelor turistice/ culturale ce urmează a fi promovate cu ajutorul fondurilor europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Astfel, în urma demersurilor întreprinse în acest scop de forul administrativ județean, a fost admisă, în Ruta bisericilor de lemn, Biserica de lemn din Chiraleș, aflată în incinta Parcului Etnografic „Romulus Vuia” din Hoia. De asemenea, Traseul gastronomic Țara Călatei și Traseul gastronomic Țara Moților vor fi incluse în Ruta gastronomiei tradiționale românești.

Inițiativa Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene vizează promovarea a 12 rute turistice/ culturale, respectiv ruta castelelor, ruta curiilor, ruta culelor, traseul gastronomiei tradiționale, ruta bisericilor fortificate, ruta bisericilor din lemn, ruta mănăstirilor din zona Moldovei, ruta Sfântului Ladislau, traseul castrelor romane, ruta cetăților, refacerea peisajului cultural din Delta Dunării în vederea creșterii atractivității zonei, ruta satelor cu arhitectură tradițională.

📎 În ceea ce privește principalele activități de promovare, acestea cuprind digitalizarea siturilor incluse în cadrul rutelor, crearea unei aplicații dedicate vizitatorilor, marcarea și semnalizarea rutei/ siturilor incluse în cadrul rutei, dar și crearea unei oferte culturale comune. Pentru Traseul gastronomiei tradiționale românești, demersurile întreprinse în vederea promovării cuprind, printre altele, și activități de cercetare pentru dezvoltarea rutei pe teritoriul României, marketing, management și digitalizare, dezvoltare și livrare a ofertei culturale.

La nivelul întregului județ, Clujul are pe lista aprobată spre finanțare de către Minister nu mai puțin de nouă obiective pentru promovare, respectiv trei pentru restaurare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *