România îşi propune ca, până în 2030, să instaleze o capacitate de energie solară de peste 8 Gigawaţi, reprezentând 24% din consumul final brut de energie electrică din surse regenerabile, a anunţat preşedintele Klaus Iohannis duminică, după ce România a intrat în Alianţa Solară Internaţională, informează News.ro.
”Sunt foarte bucuros că România se alătură astăzi Alianţei Solare Internaţionale. Acest lucru arată angajamentul ferm al României de a deveni o ţară neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon şi prin utilizarea surselor regenerabile de energie. Această decizie importantă va creşte securitatea energetică a ţării noastre. alianţa Solară Internaţională a fost fondată în marja COP21 la Paris graţie eforturilor vizionare ale Indiei şi Franţei, pentru care suntem cu toţii recunoscători. Doresc, de asemenea, să îmi exprim aprecierea faţă de celelalte ţări membre ale Grupului Director ISA: Australia, Regatul Unit şi Statele Unite ale Americii”. a declarat Iohannis în cadrul evenimentului care a marcat intrarea României în Alianţa Solară Internaţională, la Dubai, Emiratele Arabe Unite.
”România urmăreşte să îşi extindă capacitatea de producere a energiei solare şi să îmbunătăţească accesul naţional la energia electrică solară la preţuri accesibile. De asemenea, pentru asta este necesar să cooperăm la nivel global, prin alianţe precum aceasta, în ceea ce priveşte finanţarea, dezvoltarea tehnologiei şi consolidarea capacităţii solare. Alăturarea la această alianţă va susţine România în implementarea obiectivelor ambiţioase privind energia solară incluse în Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice. Până în 2030, România îşi propune să instaleze o capacitate de energie solară de peste 8 Gigawaţi, reprezentând 24% din consumul final brut de energie electrică din surse regenerabile. Angajamentul României de a-şi creşte capacitatea instalată de energie solară este pe deplin aliniat la Strategia UE privind Energia Solară şi va contribui la implementarea Acordului de la Paris”, a subliniat preşedintele.
În opinia sa, o ambiţie mai mare în domeniul climei se traduce, de asemenea, în mai multe oportunităţi pentru economia şi cetăţenii noştri.