Secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean – participare la World Governments Summit din Dubai

Politica nationala Slider

Secretarul general al Guvernului, clujeanul Mircea Abrudean, participă, în perioada 12-14 februarie, la World Governments Summit din Dubai, fiind însoţit de Laszlo Borbely, consilier de stat în cadrul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă (DDD) din Guvernul României, informează Agerpres.ro.

Potrivit unui comunicat de presă al SGG, duminică seară, Mircea Abrudean a participat la masa rotundă organizată de Government Experience Exchange Office (GEEO), din cadrul ministerului Cabinetului prim-ministrului Guvernului Emiratelor Arabe Unite (EAU), pe tema promovării parteneriatelor globale pentru eficientizarea şi modernizarea Guvernelor, iar luni Laszlo Borbely a participat la o masă rotundă pe subiectul implementării dezvoltării durabile dincolo de anul 2030.

Sursa citată reaminteşte că Guvernul României a semnat la ediţia precedentă a Summitului un Memorandum de Înţelegere bilateral (MoU), a cărui implementare, coordonată de către DDD, este prevăzută a debuta anul acesta.

Astfel, România a propus partenerilor din Emiratele Arabe Unite ca implementarea MoU să debuteze cu 3 iniţiative, una dintre ele fiind programul de acceleratoare guvernamentale, care ar oferi posibilitatea lansării în România a unui accelerator guvernamental, ca platformă pentru echipele guvernamentale intersectoriale de a aborda provocările şi a atinge obiective ambiţioase într-un interval de 100 de zile.

O a doua iniţiativă vizează Centrul de Excelenţă pentru Administraţia Publică în domeniul Dezvoltării Durabile (CExDD), prevăzut în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, o viitoare instituţie publică inovatoare românească de cercetare, educaţie şi dialog pentru alinierea politicilor şi deciziilor publice în vederea susţinerii obiectivelor de dezvoltare durabilă.

Totodată, se are în vedere integrarea AI în furnizarea de servicii publice, respectiv evaluarea modului în care România poate beneficia de expertiza Emiratelor Arabe Unite în digitalizarea serviciilor guvernamentale şi utilizarea AI pentru măsurarea satisfacţiei utilizatorilor.

„Iniţiativele propuse de Guvernul României Guvernului Emiratelor Arabe Unite sunt paşi importanţi în direcţia modernizării şi eficientizării activităţii guvernamentale, precum şi a consolidării parteneriatelor internaţionale pentru promovarea dezvoltării durabile, inovaţiei la centrul Guvernului, în leadership şi capacity building, digitalizare, dar şi parteneriate între mediul privat şi instituţiile administraţiei publice. Astăzi şi mâine, delegaţia României va continua să participe la activităţile Summitului, pentru a împărtăşi din experienţa noastră, dar şi pentru a învăţa si a ne lăsa inspiraţi de bune practici ale altor state”, a declarat Mircea Abrudean, citat în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *