Curtea Constituțională îi scapă de acuzaţii pe parlamentarii incompatibili

Politica nationala

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, joi, obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la modificarea Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor publice.

CCR precizează că a fost sesizată, în cadrul controlului anterior promulgării, cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins ca neîntemeiată obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile legii criticate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate”, se precizează în comunicat.

Mai exact, este vorba de propunerea legislativă care modifică legea ANI şi care prevede că interdicţiile aplicate parlamentarilor pe baza rapoartelor ANI, la care s-a constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007-2013, încetează de drept.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică preşedintelui României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *