Senatorul Marius Nicoară a scăpat de închisoare după ce a condus beat şi a produs un accident, dar va face muncă în folosul comunităţii

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Senatorul PNL Cluj Marius Nicoară a fost condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare, după ce, în noiembrie 2014, s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident rutier în care o persoană a fost rănită. Decizia este definitivă.

Înalta Curte de Casatie şi Justitie a respins, în şedinţa din 12 martie 2018, apelul formulat de Marius Nicoară, în 19 decembrie 2017, privind sentinţa dată de instanţa de fond în 12 decembrie 2017 în dosarul în care este cercetat pentru „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”. Aşadar, sentinţa de 1 an de închisoare cu suspendare, sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 2 an, este definitivă.

„Detalii soluţie: d.p.43/Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul Nicoară Marius Petre împotriva sentintei penale nr. 691 din data de 12 decembrie 2017, pronuntată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală în dosarul nr. 3650/1/2016”, se arată în decizia ÎCCJ.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Asociaţiei Filantropică Medical-Creştină Cluj-Napoca sau Primăriei Cluj-Napoca, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Nicoară a fost trimis în judecată în 8 noiembrie 2016. Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 28 noiembrie 2014, în jurul orei 23:45, a condus un autoturism pe str. E. Ionescu, pe sensul de mers către Calea Turzii, iar în momentul în care a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 13, a produs un accident de circulaţie, intrând într-un autovehicul care frânase pentru a efectua un viraj la stânga. În urma impactului, şoferul maşinii lovite de Nicoară a fost rănit.

Bărbatul a refuzat să depună plângere penală şi are calitatea de martor în dosar. În urma expertizei medico-legale, s-a stabilit că Nicoară „avea la ora indicată o alcoolemie de 1,65 gr. %”. El declara atunci că a provocat un accident din cauză că nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, în condiţiile în care pe şosea era polei, precizând că înainte de a se urca la volan a consumat un cocteil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *