22 ianuarie 2021
Premierul Cîțu: Bugetul de stat 2021 va fi prezentat în Parlament pe 4 februarie

Premierul Cîțu: Bugetul de stat 2021 va fi prezentat în Parlament pe 4 februarie

Proiectul bugetului de stat pe 2021 va fi prezentat în Parlament pe 4 februarie, a anunțat azi premierul Florin Cîțu într-o confernță de presă la guvern.

Întrebat de ce durează atât de mult prezentarea bugetului, Cîțu a spus că miniștrii au nevoie să se familiarizeze cu ministerele pe care le conduc și că e nevoie de timp pentru prioritizarea investițiilor.

„Am cerut o analiză a actelor normative care sunt în vigoare şi au un impact bugetar, dar nu pot fi susţinute în totalitate de bugetul anului 2021 (…) toate actele normative, pentru fiecare minister, cu impact bugetar, să vedem unde le punem”, a spus Cîțu, citat de Agerpres.

„Până pe 4 februarie, fiecare ministru va trebui să prezinte spre aprobare în Guvern un memorandum care să conţină situaţia actuală a acestor operatori economici, cauzele care au determinat înregistrarea de pierderi, plăţi restante arierate şi aşa mai departe şi, bineînţeles, un set de măsuri concrete, cuantificabile şi cu termene clare pentru eficientizarea acestor companii”, a mai spus premierul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *