19 ianuarie 2021
Sindicaliștii de la Sanitas protestează marți în fața Prefecturii Cluj. Ce nemulțumiri au?

Sindicaliștii de la Sanitas protestează marți în fața Prefecturii Cluj. Ce nemulțumiri au?

Marți, 12 ianuarie, de la ora 12:00, în fața Prefecturii Cluj, va avea loc un protest organizat de sindicaliștii de la Sanitas. Aproximativ 100 de persoane sunt așteptate.

Sindicaliștii vor picheta sediul Prefecturii nemulțumiți de „refuzul Guvernului de a respecta legea şi de a acorda salariile cuvenite pentru anul 2021 salariaţilor din Sănătate” .

Care sunt revendicările sindicaliștilor:

1. Aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017 – legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
2. Stabilirea sporului de condiţii prin raportare la salariul de bază aflat în plată;
3. Acordarea stimulentului de risc salariaţilor din asistenţa socială.

Federația Sanitas va organiza o serie de acțiuni, atât în Cluj, cât și la nivel național:

– Lansarea unei petiţii on-line pentru susţinerea aplicării prevederilor Legii nr. 153/2017 şi exceptarea salariaţilor din Sănătate si Asistenţă socială de la prevederile art. I din O.U.G. nr. 226/2020;
– Solicitarea organizării unor întâlniri la nivelul Guvernului României cu miniştrii responsabili pentru deblocarea situaţiei create de apariţia O.U.G. nr. 226/2020.
– Redactarea unei scrisori deschise către Preşedinţie, membrii Parlamentului României şi ai Parlamentului European prin care să atragem atenţia asupra faptului că România este singura ţară europeană care în plină pandemie diminuează veniturile salariaţilor care se luptă în mod direct pentru stoparea acesteia.
– Informarea organizaţiilor sindicale internaţionale la care suntem afiliaţi despre situaţia creată de O.U.G. nr. 226/2020 în rândul salariaţilor din Sănătate şi Asistenţă socială şi solicitarea unor acţiuni de susţinere a membrilor noştri de sindicat din partea acestora.
– Organizarea de pichetări/mitinguri, în data de 12 ianuarie 2021, în intervalul orar 12.oo-13.oo, de către organizaţiile Sanitas judeţene, în faţa prefecturilor judeţene din toată ţara.
– Solicitarea convocării comisiilor de dialog social de la nivelul fiecărei prefecturi judeţene în data de 12 ianuarie 2021.
– Pichetarea sediilor Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Finanţelor Publice, Guvernului şi Parlamentului României în perioada în care vor avea loc dezbaterile pe Legea bugetului de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *