Dosar penal pentru plagiatul premierul Ciucă, deschis de Parchetul General

Politica nationala

Parchetul General a deschis un dosar penal care vizează teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă în urma unei sesizări primite la finalul lunii ianuarie. Informaţia i-a fost confirmată oficial jurnalistei Emilia Şercan de Parchetul General.

Săptămâna trecută, procurorii de la Parchetul General au ridicat de la Universitatea Naţională de Apărare (UNAP) documentele din dosarul de doctorat al premierului. Ridicarea documentelor poate bloca procedura de analizare a tezei de doctorat la nivelul CNATDCU şi chiar emiterea unui verdict, deoarece universitatea unde s-a susţinut teza – UNAP în acest caz – trebuie să transmită obligatoriu la CNATDCU o serie de documente pentru formarea dosarului de analiză”, a declarat Emilia Şercan, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit jurnalistei, nu e clar dacă documentele pe care UNAP ar trebui să le trimită la CNATDCU au fost şi ele ridicate de către procurori sau dacă UNAP deţine copii ale acestora pe care să le poate transmite la CNATDCU în termenul legal.

În trecut Direcţia Juridică a Ministerului Educaţiei a blocat analizarea unor sesizări atunci când au existat diverse plângeri penale sau procese civile, aşa că nu e exclus să încerce şi acum să blocheze analiza invocând dosarul de la Parchetul General„, a afirmat Emilia Şercan.

Având în vedere aceste lucruri, jurnalista întreabă următoarele:

1. Cel care a depus plângerea este un cetăţean dezinteresat, care a decis astfel să facă ceva după ce a aflat că premierul Nicolae Ciucă e suspect de plagiat fără să ştie că riscă prin plângerea lui să blocheze analiza CNATDCU;

2. Sau plângerea a fost depusă într-o încercare premeditată de a bloca analizarea tezei de doctorat de către CNATDCU şi, în final, emiterea unei decizii.

În tot cazul, după descinderea procurorilor la UNAP, e clar că universitatea poate spune liniştită acum că Comisia de Etică nu se mai poate pronunţa cu privire la teza lui Nicolae Ciucă pentru că nu mai are teza. Teza lui Nicolae Ciucă a fost ridicată de la UNAP, susţin sursele mele. Deci, dosarul de la Parchetul General e un demers legitim sau o încercare de muşamalizare cu scopul de a câştiga timp pentru premier până la emiterea unei decizii?”, a conchis Emilia Şercan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *