Totuși, jandarmii clujeni au sancționat câțiva protestatari din Cluj, Dej și Turda. Unul avea un cuțit la el

Comunicate Slider

Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Cluj a transmis presei, marți, că în urma protestelor de luni seara din Cluj, Dej și Turda, a sancționat 63 de persoane pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19, precum și pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale a fost, potrivit IJJ, de 32.000 de lei.

 Aceste acțiuni de protest s-au desfășurat în mod pașnic fără a se înregistra violențe, nefiind nevoiți să intervenim pentru restabilirea ordinii publice. Efectivele inspectoratului au acționat pentru protecția participanților, dar și a celorlalți cetățeni, totodată, aducându-le la cunoștința acestora prevederile legale în vigoare. Facem precizarea că, pe timpul stării de alertă, numărul maxim permis pentru participarea la adunări publice declarate este de 100 de persoane, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță sanitară și cu declararea prealabilă”, se arată în comunicatul remis presei.

În urma executării misiunii, jandarmii au aplicat până în acest moment 63 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 32.000 de lei, pentru nerespectarea masurilor de prevenire a răspândirii COVID-19, precum și pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice. Totodată, pe timpul protestului organizat în municipiul Turda, a fost identificat un participant care avea asupra sa o armă albă (cuțit). Au fost luate măsurile legale împotriva persoanei”, au transmis reprezentanții IJJ Cluj.

La București a fost teribil: au fost vandalizate vitrine, tonomate de alimente, mobilier stradal, staţii de autobuz, geamuri ale mijloacelor de transport. Intră și citește!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *