Ludovic Orban susține că Dacian Cioloş nu are nicio şansă să formeze o majoritate parlamentară

Politica nationala

Fostul lider PNL Ludovic Orban a declarat, marţi, la Parlament, că actualul premier desemnat, Dacian Cioloş nu are nicio şansă să formeze o majoritate parlamentară, chiar şi cu susţinerea parlamentarilor care îl susţin pe el în Legislativ şi a acuzat conducerea PNL, în frunte cu Florin Cîţu, că este în Opoziţie faţă de interesul României.

”Dacian Cioloş nu are nicio şansă să formeze o majoritate parlamentară, care este formată din 234 de parlamentari. Nu există această şansă şi eu am considerat întotdeauna că trebuie să respecţi principiile democratice. PNL este partidul cu cel mai mare număr de parlamentari şi acordul coaliţiei consfinţeşte acest drept. Nu eu sunt vinovat că PNL a renunţat la acest drept”, a spus Orban. El a precizat că, chiar şi dacă parlamentarii care îl susţin ar vota Guvernul Cioloş, tot nu ar avea nicio şansă.

„Aripa Cîţu este în Opoziţie faţă de interesul României. Nu găsesc nicio explicaţie raţională pentru comportamentul preşedintelui”, a spus Orban, arătând că ”efectele inacţiunii sau a acţiunii preşedintelui din ultimeme trei luni se văd în cota din sondaje, pentru că PSD, AUR, chiar şi USR a crescut, şi singura formaţiune care a căzut în sondaje este PNL.

Ludovic Orban a mai spus că este pentru prima oară când sunt întrunite condiţiile politice şi parlamentare care să ducă la declanşarea anticipatelor, şi a arătat că şi cei de la USR îşi vor dori anticipate, pentru că va fi clară ruptura dintre conducerea actuală a PNL şi USR, după această desemnare a lui Dacian Cioloş, care nu va fi susţinută de liberali. viewscnt

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *