Guvernul a aprobat, joi, suplimentarea limitei creditelor de angajament şi creditelor bugetare pe luna martie, în sumă de 500 milioane lei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului Mihai Constantin. Banii vor fi alocaţi pentru compensarea costurilor aferente plafonării preţurilor la energia electrică şi gaze naturale.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat, la începutul şedinţei de joi a Guvernului, că va continua mecanismul de plafonare a preţurilor la energie şi gaze până în primăvara anului 2025. „De altfel, azi alocăm 500 de milioane ca să compensăm costurile plafonării pentru clienţii casnic”, a adăugat el.
El a adăugat că Executivul va veni cu „un reglaj la acest mecanism în perioada următoare, dar vreau ca atât populaţia, cât şi companiile să aibă această garanţie foarte clară că vor fi protejaţi”.