Statul cumpără noi teste de salivă pentru elevi. Acestea vor fi livrate după începutul şcolii

Sanatate

După uriaşul scandal de luna trecută, când testele de salivă pentru elevi nu au ajuns în şcoli iar cele livrate erau ambalate necorespunzător, statul vrea să cumpere din nou teste de salivă pentru învăţământ.

Mai exact, autorităţile au demarat o nouă licitaţie în cadrul căreia îşi propun să achiziţioneze peste 55 de milioane de teste, relatează Realitatea.

Noile teste de salivă vor fi ambalate individual sau cel mult câte două, iar preţul maxim al unui kit de testare va fi de 10 lei. Firmele care vor livra noile teste vor primi un punctaj mai mare dacă kitul va avea cât mai puţine componente.

Potrivit sursei citate, Guvernul şi-a asumat să cumpere 70 de milioane de teste pentru anul 2021-2022 dar până în prezent a cumpărat doar circa 14,5 milioane.

În consecinţă, în momentul de faţă se află în desfăşurare o achiziţie de teste la nivelul Ministerului Educaţiei. Mai exact, se negociază cumpărarea unui lot de 18,5 milioane de teste. Acestea ar urma să vină la finalul lunii ianuarie astfel că elevii, profesorii şi personalul din educaţie nu vor primi testele la începutul şcolii, în luna ianuarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *