Fostul premier PSD, Adrian Năstase, a criticat e blogul său partidul AUR într-o postare interesantă.
„La sfârșitul secolului 19, Gustave Le Bon în, în cartea lui, „Psihologia mulțimilor”, considera că violența este motorul acțiunii politice deoarece masele oarbe nu respectă nimic altceva.
În atmosfera de după Primul război mondial, în condițiile problemelor economice, sociale și ale frustrărilor politice, ceea ce numim astăzi reacții anti-sistem s-au dezvoltat în multe țări din Europa. In Italia, prin Mussolini, în Germania, prin Hitler, dar și în alte zone, inclusiv în România. Fascismul a fost una dintre variantele ideologice care au fundamentat asemenea abordări. Pirandello spunea despre fascism că este un vas gol pe care oricine îl umple cum vrea . Ordinea mondială de după război era marcată de ascensiunea Statelor Unite, de mișcările de emancipare colonială, de progresul tehnic si de o dezvoltare exponențială a finanțelor sau de descoperirea energiei nucleare. Exista însă multa saracie care putea fi exploatata politic.
În România acest tip de abordare, pornita, după Primul război mondial, în formula Legiunii arhanghelului Mihail și apoi în cea a Garzii de fier, a avut susținători interni dar și externi . Aceste mișcări puneau accentul pe familie, religie, pe naționalism și încercau să creeze un stat etic, propunând distrugerea sistemului parlamentarist corupt și demodat. Nu știu cum ar fi arătat România cu Garda de fier la putere după 1941 dacă Hitler nu l-ar fi preferat pe Ion Antonescu care să-i fie partener în războiul împotriva Uniunii sovietice – ținând seama de rolul lui în controlul armatei .
După 1989, au existat diverse încercări, stimulate de legionarii romani refugiați în Europa occidentală sau în America de sud, de a construi unele formule bazate pe vechile ideologii. Este adevărat că unii dintre cei rămași în străinătate au sprijinit încercările de politică independentă ale României în perioada Războiului Rece, in încercarea de a bloca acțiunile Uniunii sovietice în Europa de răsărit.
Revenind la perioada de după 1989, în condițiile în care în România rămăsese o zonă a nimănui între un Occident dezinteresat de România și o Uniune sovietică încercând să-și recapete zona de influență, România a făcut eforturi disperate de a fi acceptată în alianțele Occidentului – NATO și UE – pentru a ieși din zona periculoasa a No man’s land-ului. Aceste eforturi au necesitat o abordare mai flexibilă a suveranității, abordare care se regăsește și în Constituția din 2003, aprobata prin referendum.
Compromisurile care au fost necesare pentru a obține pentru români statutul de cetățeni europeni si pentru a se ajunge astazi la o dezvoltare economica materializata intr-un produs intern brut de cinci ori mai mare decât cel din 1989, au creat însă numeroase reacții anti-sistem . Unele având la bază motivatii de statut social sau de diverse asteptari, altele de tip suveranist, altele de tip etnic iar altele pe un fundal populist. De-a lungul a trei decenii, cele mai cunoscute „exerciții” de acest tip au fost PUNR, PRM dar și numeroase partidulete sau „miscari” (formule care refuzau denumirea de partid) si care au dispărut de pe scena politică.
În urmă cu câțiva ani, a apărut USR, o formulă de atacare a ordinii constituționale dinspre dreapta dar care si-a pierdut energia.
In momentul de față, formula cea mai puternica de organizare anti-sistem, o reprezintă AUR, un amalgam de diferite tipuri de frustrări politice, sindicale, personale și care capitalizează nemulțumirile acumulate, în străinătate sau în țară, ale unor categorii largi de populație. Din păcate, modalitatea de acțiune incurajata de liderii AUR este violența verbala sau chiar fizica, violență comportamentala în parlament (caruia ii contesta rolul in ordinea constitutionala), violența in actiunea publica (descinderi in fata unor institutii ale statului, fortarea intrarii in sedii ale acestora ). Această stare de spirit si directia de actiune transmisa membrilor săi a făcut posibil ca la o reuniune a „miscarii” să aibă loc un viol asupra unei simpatizante minore iar, pe de altă parte, sa aiba loc, recent, încercari de a intra, prin efracție sau violență în sediile unor instituții de stat, cu grupuri de presiune. Ele reprezinta o modalitate de a promova violența în spațiul public, manifestari ce ne aduc aminte, inevitabil, de miscarea legionara.
Care ar trebui să fie reacția statului și a clasei politice din România față de aceste evoluții?
Voi încerca să răspund cu un alt prilej”.
În replică George Simion a pus un meme pe facebook în care se întreabă de ce îi e frică ”celui cunoscut ca Bombonel”.
