Descoperire importantă pe șantierul Drumului Expres A3-Tureni. Comunicarul Primăriei

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Descoperire istorică pe șantierul viitorului Drum Expres A3-Tureni, din județul Cluj. În urma săpăturilor făcute, arheologii au descoperit locuințe și o lance din secolul II î. C., dar și o așezare a muncitorilor din perioada daco-romană, spun specialiștii.

În urma săpăturilor făcute, arheologii de la Muzeul Național al Transilvaniei din Cluj au descoperit două situri. „Pe raza comunei Tureni, județul Cluj, s-au descoperit două situri arheologice. Situl numărul 1 este de epocă Latene, secolul II î.e.n. Acolo au fost descoperite locuințe și o lance într-o groapă de depunere. Situl numărul 2 e și mai important, este o așezare civilă romană a muncitorilor care, de obicei, lucrau în agricultură în zona aceasta. S-au descoperit locuințe semi-adâncite, gropi de provizii foarte multe. Ceramica ne poate spune și ea multe despre ce s-a întâmplat aici în decursul mileniilor. Sunt două locuințe semi-adâncite aici, într-una am descoperit și un vas de provizii tip dolium, de mari dimensiuni. În gropile de provizii – ceramică fină, specifică epocii romane și oase de animale. Situl numărul 2 e de Epocă Romană, asta însemnând secolele II – III și se poate extinde în perioada post-romană, Epoca migrațiilor, respectiv secolele IV-V. Aceste descoperiri vin să susțină faptul că aceste teritorii sunt locuite încă din vechime” a declarat, pentru Radio Someș, Paul, arheolog.

Primăria Tureni a transmis un comunicat oficial de presă 

Cu referire la multiplele informații vehiculate în spațiul public, privind descoperirile arheologice de pe traseul DX A3 – Tureni, spre corecta informare a opiniei publice, Primăria Comunei Tureni face următoarele declarații:

1. Într-adevăr, în urmă cu trei zile, pe traseul DX A3 – Tureni, arheologii au descoperit două situri arheologice, după cum urmează: Un sit conținând așezăminte umane și o lance, datate din secoul II Ante Hristum (înainte de Hristos), respectiv un sit conținând așezăminte umane, vase de ceramică și gropi de provizii, din perioada daco-romană (secolul II Post Hristum). Aceste descoperiri atestă, cu adevărat, continuitatea locuirii acestor meleaguri de către populații (daci, respectiv romani) atât în secolul II înainte de Hristos, cât și în secolul II după Hristos.

2. Referitor la prima atestare documentară a comunei Tureni, în contractul de vânzare – cumpărare a unei livezi, acest contract NU A FOST DESCOPERIT pe traseul DX A3 – Tureni, NU este scris în limba română, ci în LIMBA LATINĂ, este datat 1276, iar numele comunei noastre este scris „Villa Thur”. Acest document este în Arhivele Naționale ale Statului Român, de la Cluj Napoca. Le mulțumim, încă odată, colaboratorilor noștri de la Muzeul de Istorie al Transilvaniei, de la Cluj Napoca, pentru implicarea în aceste săpături arheologice, de o importanță fundamentală pentru înțelegerea fenomenului de continuitate antropologică, în teritoriile intra-carpatice!”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *