Președintele Clubului Monarhiștilor Clujeni, istoricul Cornel Jurju, anunță că un donator amabil a găsit și donat lemnele originale cu vechime de 100 de ani de la vechea casă a partizanilor comuniști Șușman din satul montan clujean Răchițele, casă confiscată de comuniști. Monarhiștii clujeni și-au propus să refacă casa grupului de partizani și un donator a făcut un gest extraordinar. Dar să îl ascultăm pe Cornel Jurju:
„Povestea care încă luptă să trăiască…
Lemnele din aceste poze au cam o 100 de ani vechime. Peripețiile lor sunt incredibile și reprezintă una dintre puținele rămășițe materiale de la brava familie Șușman din Răchițele.
Multora dintre noi ne este cunoscut că grupul de rezistență anticomunistă „Teodor Șușman” a fost unul dintre cele mai importante din România.
Uciși de securitate
Puterea comunistă a făcut tot ce se putea nu numai pentru a-i spulbera fizic și material, dar și pentru a-i șterge din memoria posterității. Asaltați de trupele Securității, Șușman senior (în 15 decembrie 1951) și feciorii lui, Teodor și Avisalon (pe 2 februarie 1958) s-au sfârșit în condițiile cele mai terifiante. În martie 1950, la nici 50 de ani, Catrina Șușman a murit fiind strivită sufletește de nenorocirile ce se prăvăleau peste familia ei, necontenit și din toate părțile. Ceilalți trei copii – Traian, Romulica și Emilian – au fost arestați, condamnați și apoi deportați prin Bărăgan, de unde, până în 1990, le-a fost interzisă revenirea în satul natal. Transformate o vreme în sediu local al Securității și al Miliției, casa și gospodăria lui Șușman au fost rase de pe fața pământului. Magazinul din sat i-a fost luat, iar clădirea demolată. Lemnul a fost refolosit pentru construirea unei ANEXĂ a școlii din Răchițele.
În vara aceasta s-a nimerit ca un tânăr din Huedin, care se ocupă, între altele, cu recuperarea și comercializarea lemnului înnobilat de timp, să primească o comandă mai deosebită, anume să demoleze o construcție de la școala din Răchițele. Lucrând la demontarea clădirii, pe la urechile muncitorilor au ajuns diverse vorbe și istorisiri, poate insuficient înțelese, cum că lemnul provine din casa sau din alimentara unuia Șușman, pe care l-o distrus, l-o omorât comuniștii.
Următorul pas, pe acest fir al întâmplărilor, parcă și enigmatice și miraculoase, a fost ca într-o duminică dimineața, acum vreo lună, să primesc un telefon de la un domn care, nici mai mult nici mai puțin, mă întreba dacă am fi interesați să avem „lemnul din casa lui Șușman”. Aflase recent, de la un prieten comun, că urmașii lui Șușman și Asociația Clubul Monarhiștilor Clujeni am vrea să reclădim casa eroului de la Răchițele pentru a deveni un muzeu al rezistenței anticomuniste din Apuseni.
Evident eram interesat atât de lemn cât și de povestea lui, dar nu eram sigur că ni-l putem permite. Temerile mi s-au spulberat imediat și iarăși într-un mod neașteptat. Omul de la telefon, pe care încă nu l-am întâlnit, mi-a spus simplu și senin că nu vrea bani, că va dona lemnul, că-l va transporta gratis unde dorim noi, ba că ne va da și piatră de construcție
Ieri, lemnele lui Șușman, cândva lucrate de el însuși, au fost încărcate și duse la loc sigur. Acum, rămâne de sperat că, după vreo 70 de ani de rătăcire, își vor găsi liniștea și locul firesc în casa-muzeu dedicată memoriei Grupului „Șușman” și miilor de moți care i-au fost alături în fața persecuției comuniste dezlănțuite.
Morala acestei povestioare, care a venit de nicăieri, mi se pare a fi despre soartă, despre acele forte nevăzute, care dau de înțeles că ar vrea ca gospodăria lui Șușman să renască și să mărturisească peste timp despre sufletul și fibra moților de altădată. Mai rămâne de văzut dacă multele comitete și comiții, chemate să delibereze, să voteze, să avizeze etc., vor fi de aceeași părere…
